Poate ca ar fi ramas o seara obisnuita de miercuri daca nu s-ar fi produs incidentul cu pricina. M-am hotarat, brusc, sa intru in bucatarie in seara asta si...fatalitate! Asa-mi trebuie, o sa-mi spuneti, stiu asta, dar va jur ca nu am avut nici o intentie necurata. Pur si simplu am vrut sa fac cartofi prajiti. Stiu ca nu ar fi trebuit sa ma bag unde nu-mi fierbe oala, dar nu m-am gandit nici macar o clipa la consecinte. Ispita a fost prea mare, asa ca am pasit, timida la inceput, in bucatarie. Am deschis incet sertarul cautand cu privirea un cutit care taie bine. La naiba, mi-am spus in gand, oricum nu stii care taie, asa ca ia unul la intamplare! Zis si facut. Am apucat triumfatoare cutitul. O voce interioara imi tot spunea sa-l pun la loc in sertar si sa fug cat pot de repede din acea incapere malefica. Evident ca nu am facut-o. M-am apucat in schimb sa caut locul secret in care sunt tinute legumele, avand cateva indicii despre unde s-ar putea afla. Asa ca am cautat, repede, repede, si...victorie! am gasit punga cu cartofi. Nici nu va inchipuiti ce mandra m-am simtit de realizarea mea. Un moment, nu mai mult, pentru ca in secunda in care am luat in mana primul cartof, am inlemnit: cartoful avea forma unei inimioare. Cum mama masii sa infigi cutitul intr-o inimioara? Logic ca n-am putut sa fac asa ceva. Am dat cartoful deoparte, asadar, si mi-am continuat treaba. Numai ca ma chinuie gandurile si nu cred ca voi putea sa dorm la noapte, pana nu voi elucida misterul cartofului inimioara.
De ce mi s-a aratat tocmai mie?
O fi vre-un semn?
De ce n-am putut sa-l tai?
Ajutati-ma, va rog sa-mi recapat linistea interioara si sa redevin ZEN :)))))))))
Comentarii
Trimiteți un comentariu